Impactul producției de soia asupra pieței mondiale

După un an 2019 care a împiedicat fermierii americani să însămânțeze suprafețele dorite de soia, prezenta campanie oferă condiții optime că producția SUA să revină la recordul din anul agricol 2018/2019. Conform unui sondaj la care au participat 13 agenții de analiză a culturilor, fiecare prezentându-și propriile date înaintea influentului raport emis de Ministerul Agriculturii din SUA – WASDE – suprafața ce urmează a fi recoltată în toamna anului 2020 ar putea reveni la cca. 33,6 milioane hectare de la 30,3 milioane, anul trecut.

Luând în calcul în continuare un scenariu favorabil dezvoltării recoltei, producția per hectar pentru boabele de soia din SUA s-ar putea situa la 3,35 tone, în creștere cu 5% față de 2019 și rezultând într-o producție totală de 112,6 milioane tone.

Pentru anul viitor aceleași agenții estimează totodată și că stocurile de final de an (i.e. Septembrie 2021) vor fi ceva mai mici față de anul acesta, pe fondul unor exporturi intensificate. Stocurile de final sunt estimate la cca 11 milioane tone în SUA.

Cifrele de mai sus sugerează un scenariu optimist în care prima faza a acordului comercial dintre SUA și China va fi dusă până la capăt, în ciuda noului scandal izvorât din pandemia COVID-19, prin care Trump acuză liderii celei de-a doua economii a lumii de management slab împotriva combaterii și răspândirii virusului.

Luând în calcul și previziunile de producție pentru continentul Sud-American din 2021 care, deși rare, prevestesc o recoltă chiar mai mare decât cea a anului în curs, presiunea de preteste îndreptată în continuare către fermierii Nord-Americani. Drept dovadă, principala bursă de referință pentru boabele de soia – Chicago Board of Trade (CBOT) – dă semne că nivelul actual de tranzacționare va fi greu de menținut și în perioada următoare, trendul descendent fiind inevitabil.

Revenind la emisfera sudică, se trage linie după încheierea recoltatului în Brazilia iar cifrele indică o producție totală de 123 milioane tone, cu 1,5 milioane mai jos decât cel mai optimist scenariu dar fără îndoială, un record absolut. În Argentina recoltatul se situează undeva la 75% din total, cu o mică tăiere de producție de 400,000 tone, aducând totalul la 51,6 milioane (sau puțin sub 50 milioane după alte agenții). Stocurile de sfârșit de an 2019/2020 (Septembrie 2020), aici înglobând toți cei trei mari producători (SUA, Brazilia și Argentina), sunt ceva mai mari față de anul trecut, totalizând 101,3 milioane tone. Cu toate acestea, pentru 2020/2021, stocurile totale în Septembrie sunt estimate la cca 150 milioane tone, pe fondul optimismului Nord-American de a-și mări fluxurile de export.

După cum se vede, când vine vorba de soia discutăm de producții din ce în ce mai mari iar necunoscuta stă în spatele industriei consumatoare. Oare poate industria din aval procesa cantități din ce în ce mai mari imediat după sau chiar în timpul pandemiei COVID-19? Evident nu putem răspunde deocamdată deoarece nu ne-am mai confruntat cu acest scenariu. Dar putem explică anumite corelații:

1. De ce nu depășește rapița 400 euro/tonă, cu toate că discutăm de secetă și producție mai mică la nivel global? Simplu: soia este concurentul principal pentru rapiță. Cu producție de soia în exces și un consum de biodiesel în declin, subprodusele din rapiță au potențial limitat de creștere; în consecință și rapiță.
2. De ce cotația de grâu MATIF nu a ajuns încă la 200 euro/tonă, cu toate că producția Europeană este în declin cu 10 milioane de tone față de anul trecut? Pentru că ce nu produce EU27, o să suplinească Rusia, Australia și probabil Argentina. Zarurile nu sunt aruncate încă la grâu, deci dezbaterea o să continue.
3. De ce orzul, împreună cu alte cereale furajere, rămâne la un nivel scăzut de preț, cu toate că producția globală e mai mică? Răspuns: rețetele furajere la nivel mondial sunt făcute cu o precizie mai mare decât ar crede cineva. Cât timp există o alternativă mai ieftină, nutriționistul o va folosi. Nu îl interesează că nu s-a produs suficient orz.
4. De ce prețul porumbului nu crește întotdeauna pe perioada verii, când suntem pe sfârșit de sezon iar stocurile locale sunt minime? Deoarece vara porumbul este foarte ieftin în emisfera sudică, acolo unde Brazilia tocmai recoltează Safrinha (A doua cultură de porumb - cunoscută sub numele de safrinha - reprezintă mai mult de două treimi din producția anuală a porumbului din Brazilia. Safrinha este semănată după ce soia este scoasă de pe câmpuri, în special în primul trimestru, în timp ce recolta are loc la mijlocul anului). Țările importatoare uită de origini deja scumpe precum Ucraina sau România și își îndreaptă vapoarele către Paranagua.

Doar câteva exemple care pot explica corelații ce mențin un echilibru mondial al cererii și ofertei și implicit prețul în anumite intervale rezonabile care să nu dea peste cap niciuna dintre industrii, nici pe cea producătoare, nici pe cea consumatoare. Probabil unui fermier năpăstuit de seceta cumplită din acest an nu-i va veni să creadă că singura tonă de grâu produsă per hectar nu valorează nici 200 de euro. La fel probabil că nici nouă, majorității, nu ne vine să credem că surplusul unui produs precum soia, ar putea duce la o reacție in lanț de reglare a prețului cerealelor.

Să nu uităm că cea mai mare parte a cerealelor și oleaginoaselor la nivel mondial se produce pentru consum furajer și nu uman. Cât timp fluxurile internaționale sunt libere, o zona de surplus va rezolva problema celei de deficit, iar echilibrul se va menține.

Sursa: Agricensus / Reuters

Autor: Leonardo Lambrea – Head of Trade – Ubm Agri Trade

Data articolului: 12.05.2020